Workshop: “Soluţii de rezolvare a disfuncţionalităţilor cauzate de legislaţie, pentru asociaţiile de proprietari de păduri”

Echipa de implementare a proiectului „Întărirea capacității asociațiilor proprietarilor de păduri pentru un management forestier durabil”, formată din organizațiile A.N.D.R.M. Romontana, Federația „Nostra Silva”, Universitarea „Stefan cel Mare” din Suceava și Fundația OPENFIELDS, a organizat la Suceava, vineri 17 martie 2017, un workshop cu tema “Solutii de rezolvare a disfunctionalitătilor cauzate de legislație, pentru asociațiile de proprietari de păduri”, în cadrul proiectului „Întărirea capacităţii asociaţiilor de proprietari de păduri pentru un management forestier durabil” co-finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano – Român.

La eveniment au participat, pe lângă reprezentanți ai organizațiilor mai sus amintite, reprezentanți ai obștilor și asociațiilor de proprietari privați de păduri, personal al ocoalelor silvice de stat și private, reprezentanti ai Direcției Silvice Suceava (Romsilva) și Gărzii Forestiere Suceava.

Cuvântul de deschidere a aparținut domnului profesor Marian Drăgoi, de la Facultatea de Silvicultură a Universității „Stefan cel Mare” din Suceava, care în introducere a prezentat principalele activităti întreprinse în acest proiect și rezultatele preliminare obținute până în prezent pe toate cele 3 componente principale: dezvoltarea asociațiilor de proprietari, întărirea capacitătii Federației “Nostra Silva” și implementarea sistemului de certificare forestieră PEFC în România.

Dl. profesor Liviu Nichiforel (Facultatea de Silvicultură a Universității „Stefan cel Mare” din Suceava) asistat de dl. Istvan Toke (Federația “Nostra Silva”), totodată președintele organizației PEFC România au prezentat standardul românesc PEFC, accentuând beneficiile pe care acest sistem de certificare le poate aduce proprietarilor de păduri și nu numai lor. În momentul actual, conform legislației în vigoare, principalul beneficiu e scutirea de impozit pentru proprietarii de păduri certificate, însă conform exemplelor altor state unde implementarea certificării forestiere are un avans, se întrevede ca lista beneficiilor să crească. De exemplu, încurajarea achizițiilor verzi în sistemul public. Au fost prezentate în paralel principalele diferențe dintre cele 2 sisteme majore de certificare a pădurilor (PEFC și FSC), pentru a demonstra că acestea nu se exclud una pe cealaltă, amblele fiind necesare, utile, în funcție de specificul suprafeței forestiere în cauză.

Dialogul a continuat pe tema mijloacelor de exploatare sustenabilă, cu eficiență economică, a masei lemnoase, iar doamna profesor Laura Bouriaud (Facultatea de Silvicultură a Universității „Stefan cel Mare” din Suceava) a gravat starea de fapt pe relația dintre asociațiile de proprietari de păduri și stat, de o parte și ocoale silvice, de cealaltă parte. Analiza sa a evidențiat problemele cu privire la: crearea asociațiilor de proprietari de păduri (I), scopul și încadrarea legală fiind precondiții ale unei bune funcționări, funcționarea în raport cu administratorul pădurii și gărzile forestiere (II), legitimizarea internă (III) ce presupune reprezentativitate și negociere pentru obținerea de beneficii.

Concluziile privind utilitatea evenimentului au fost trase la sfârșit chiar de participanți, aceștia apreciind eforturile făcute în vederea îmbunătățirii funcționării asociațiilor de proprietari. Totodată s-a obținut un feedback extrem de pozitiv privind versiunea finală a Standardului PEFC pentru România, mai ales privind criteriile și indicatorii incluși în acest standard, care sunt destul de simpli, clari și ușor de îndeplinit în vederea obținerii certificări aplicând corect legislația în vigoare.

Concluziile acestui workshop precum și ale celor două sesiuni anterioare de brainstorming desfășurate pe 01 martie 2016, respectiv pe 16 ianuarie 2017, vor fi detaliate și transmise printr-o adresă oficială către GARDA FORESTIERĂ și MINISTERUL APELOR ȘI PĂDURILOR.